Echipa noastră

Medici stomatologi – Aesthetic Dental Clinic Targu Mures

Cunoașteți echipa noastră de medici stomatologi din Târgu Mureș, specializați pe diferite ramuri ale medicinei dentare și cu o înaltă calificare profesională.

doctor stomatolog masca aurel
Medic Stomatolog Specialist în Protetică și Implantologie / CEO Aesthetic Dental Clinic

Dr. Aurel Anastasiu Mașca

Activitate

Fondată în 2008 de dr. Aurel Mașca, Aesthetic Dental Clinic s-a dezvoltat ca un concept construit pe valori solide, care ne ghidează constant activitatea:

1. Grijă reală pentru pacient și nevoile sale individuale;
2. Înaltă calificare profesională a echipei medicale;
3. Formare continuă și perfecționare susținută;
4. Alinierea permanentă la cele mai noi tehnologii și tehnici din domeniu;
5. Colaborare și muncă în echipă pentru atingerea unui obiectiv comun: excelența în stomatologie.

Am creat un mediu performant, cu specialiști dedicați în toate ramurile medicinei dentare, integrați într-un sistem în care tehnologia de ultimă generație și abordarea multidisciplinară sunt puse în slujba pacientului. În decursul celor peste 14 ani de activitate, am investit constant în dezvoltare, consolidând un model de clinică modernă și eficientă.

Viziunea noastră
Stomatologia este un domeniu medical în continuă evoluție, cu o dinamică accelerată și ramuri tot mai specializate. Dacă în trecut medicina dentară era practicată preponderent la nivel generalist, în prezent, abordarea multidisciplinară și specializarea profundă sunt standardele în îngrijirea performantă.

Încă de la început, am pus bazele unei echipe medicale formate din medici specialiști sau în curs de specializare, motivați să aprofundeze diverse arii ale stomatologiei, pentru a putea oferi pacienților soluții moderne, predictibile și adaptate fiecărui caz.

Credem cu tărie că un medic trebuie să aibă la dispoziție cele mai avansate instrumente și tehnologii pentru a-și face meseria la cel mai înalt nivel. În acest sens, clinica noastră este dotată cu echipamente de ultimă generație cu o investiție de peste 1,5 miloane euro în ultimii 3 ani.

Obiective

  • Dezvoltarea continuă a conceptului Aesthetic Dental Clinic, pentru a face serviciile noastre
    accesibile unui număr cât mai mare de pacienți;
  • Creșterea permanentă a nivelului profesional al echipei medicale și non-medicale;
  • Integrarea constantă a celor mai noi tehnologii disponibile la nivel internațional;
  • Consolidarea poziției în topul clinicilor dentare din România, prin excelență în calitatea
    actului medical și satisfacția pacienților.

Despre fondator :
Dr. Mașca Aurel s-a născut la Tg Mureș, este absolvent al:

  • UMFST Tg Mureș, Facultatea de Medicină Dentară, specializarea Tehnică Dentară în anul 2006
  • UMFST Tg Mureș, Facultatea de Medicină Dentară, specializarea Medicină Dentară în anul 2013
  • Ministerul Sănătății, studii de rezidențiat, specialitatea ”Protetică Dentară” în anul 2016
  • Ministerul Sănătății, studii de rezidențiat, specialitatea ”Chirurgie Stomatologică și Maxilo Facială” în prezent

În totdeauna implicat și dornic de a aduce schimbări în jurul său, în anul 2012 a fondat ”Organizația Studenților de Medicină Dentară” de la Tg Mureș, ligă care astăzi continuă să reprezinte și mai important, să lărgească orizonturile noilor generații de studenți de Medicină Dentară.

După absolvirea studiilor universitare, respectând principiul dezvoltării continue, a urmat o mulțime de cursuri și conferințe, între care amintim :

  • ”Radioprotecția în diagnosticul radiologic și radiologia intervențională”
  • ”Competence in Oral Estetics”
  • ”Indicații și limite ale laserului dentar”
  • ”Digital Dentistry Masterclass”, J.H. Goethe University, Frakfurt am Main, Germany, by Dental Leaders
  • ”Perio Masterclass – Surgical Approach”, The Institute of Advanced Dental Studies, Boston, USA
doctor stomatolog masca luciana
Medic Stomatolog Pediatru / Cofondator Aesthetic Dental Clinic

Dr. Luciana Mașca

Despre

”Veselă și înțelegătoare din fire, ador să lucrez cu copiii, iubesc să ii fac pe micii pacienți fericiți, zâmbetele lor să fie sănătoase, iar experiența lor la dentist să fie unica și extrem de placută.

Profesionalismul, atenția la detalii, inteligența emotională, și punerea în practică a bunelor cunoștințe academice sunt principalele  mele abilități care mă ajută să concep cel mai bun plan de tratament pentru pacienții mei.

Consider că un zâmbet frumos și sănătos, trebuie să înceapă din copilărie și să dureze o viață!”

Dr. Luciana Mașca, absolventă a Facultății de Medicină Dentară, UMF Tg Mureș, am învățat că stomatologia poate fi făcută cu pasiune. Empatică din fire, sunt o persoană ambițioasă care rezolvă orice problemă cu perfecționalism, sunt bucuroasă sa am ocazia să creez zâmbete frumoase și sănătoase.

Dr. Ana Victoria Podar
Medic Specialist Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială

Dr. Ana Victoria Podar

Despre

Sunt medic primar ortodont, pasionată de profesia mea și dedicată excelenței în îngrijirea pacienților. Deși am peste 10 ani de experiență în practică, îmi propun să evoluez constant și să rămân conectată la cele mai noi tendințe și descoperiri dintr-un domeniu aflat într-o continuă transformare.

Dr. Laura Diaconașu
Medic Specialist Pedodonție

Dr. Laura Diaconașu

Despre

”Se spune că zâmbetul unui copil valorează mai mult decât orice pe lume. Pentru mine, zâmbetul sănătos și plin de încredere al unui copil cu siguranță este deja un sentiment deosebit și nu doar un gest. De aceea, pot spune că pentru mine pedodonția este ramura cea mai satisfăcătoare din medicina dentară, ramură ce s-a dovedit a fi plină de provocări, însă rezultatele sunt incomensurabile pentru întreaga echipă, mai ales în situațiile când reușim să redăm încrederea micului pacient în personalul medical. Motivația mea vine din aceste situații zilnice, dar mai ales din cazurile grele de care ne lovim, tocmai din lipsa de încredere a copiilor și a părinților în medici, sentiment ce vine din experiențele trăite în copilăria lor. Cred cu tărie că viitorul stomatologiei stă în mâinile noastre și oricât de clișeic ar suna, noi avem puterea să schimbăm statusul dentar al viitorilor adulți, prin programele noastre de conștientizare și profilaxie, dar mai ales prin motivarea micilor pacienți. Ghidată de aceste gânduri, de puterea echipei și de cursurile de specialitate, îmi doresc să ofer calitate și încredere atât copilașilor, cât și părinților.”

Dr. Antonia Ciurba
Medic Stomatolog Pediatru

Dr. Antonia Ciurba

Despre

Absolventă a Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș, promoția 2023, îmi desfășor activitatea cu precădere în domeniul pedodonției. După absolvirea Facultății de Medicină Dentară din Târgu Mureș, m-am înscris la programul de master „Reabilitare Orală Estetică” din cadrul aceleiași facultăți, pe care l-am finalizat în anul 2024. Îmi continui dezvoltarea personală și profesională participând constant la cursuri și conferințe, pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi informații și practici din domeniu.

Ce m-a determinat să aleg această ramură a stomatologiei? Răbdarea, blândețea și grija – calități care mă caracterizează și care definesc meseria de medic dentist pediatru.

Consider că un medic dentist pediatru trebuie să fie o persoană calmă, empatică și răbdătoare, capabilă să creeze un mediu prietenos și sigur pentru cei mici. Este esențial să aibă nu doar cunoștințe medicale solide, ci și abilități de comunicare adaptate vârstei copiilor, pentru a le reduce frica și a transforma vizita la stomatolog într-o experiență pozitivă. În plus, atenția la detalii, gesturile blânde și transmiterea încrederii atât copilului, cât și părinților sunt aspecte esențiale în practica mea.

Medic Rezident Parodontologie

Dr. Andrei Danciu

Despre

„Atenția la detalii îmi oferă oportunitatea să tratez cu exigență fiecare caz. Ramura pe care mă specializez, parodontologia, îmi permite astfel să tratez problema de la origine – gingia. Sănătatea gingivală este adesea trecută cu vederea, producând probleme aparent inexplicabile la nivelul dinților.
Eu sunt aici să institui o colaborare cu fiecare pacient și să propun un plan de tratament comunicat într-o manieră didactică și elocventă. Consider că pacientul este un partener în soluționarea problemelor dentare individuale, întrucât tratamentul în cabinet este doar începutul unui zâmbet sănătos, care trebuie întreținut cu o „educație dentară”. Obiectivul meu este să sprijin fiecare pacient în acest demers. Am, de asemenea, o atitudine incluzivă: voi oferi aceeași atenție, disponibilitate și monitorizare pe parcurs, indiferent de tipul lucrării.
Vino să începem împreună traseul către sănătatea ta dentară!”

Dr.-Georgiana-Camelia-Mihalte
Medic Stomatolog Pediatru

Dr. Georgiana Camelia Mihalte

Despre

Pentru mine, pedodonția reprezintă mai mult decât o simplă profesie din sfera medicală, ea reprezintă o minunată oportunitate de a realiza conexiuni deosebite cu pacienții copii, de a stabili relații de încredere cu aceștia și de a-i ghida spre a obține un zâmbet frumos și sănătos la vârsta adultă, aplicând tehnici moderne de tratament, în condițiile unui management comportamental corespunzător. În ceea ce mă privește, pot spune că simt o reală bucurie de fiecare dată când un mic pacient îmi trece pragul, mă încarcă cu energie fiecare zâmbet și fiecare îmbrațișare plină de emoție. Sunt mereu gata să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a aduce fiecărui copil zâmbetul pe buze, liniștea în suflet și nu în ultimul rând, starea de sănătate dentară mult dorită. Elementele care mă ghidează în cadrul fiecărei ședințe de tratament sunt: empatia și dorința de a lua mereu cele mai bune decizii pentru fiecare caz în parte, fiind gata să argumentez soluțiile terapeutice cele mai potrivite, atât pentru sănătatea dinților temporari, care pot avea un impact major asupra stării de sănătate a dinților permanenți, cât și pentru impactul diferitelor patologii dentare asupra sănătății generale a organismului. Închei prin a spune ca sunt și voi fi mereu aici, pentru cei mici.

Dr.-Cristina-Poptamas
Medic Rezident Pedodontie

Dr. Cristina Poptamas

Despre

Devotamentul față de această ramură a stomatologiei, și anume pedodonția, s-a născut din sentimentul de mulțumire pe care îl am de fiecare dată când reușesc să aduc un zâmbet pe fața copilului și al părintelui prin comportamentul blând și calm, dar și prin actul medical care a fost realizat cu profesionalism atingând obiectivele terapeutice stabilite. Îmi găsesc motivația în dorința de a realiza tratamentele stomatologice într-un mod corect, eficient și atent la detalii. Încrederea copiilor se câștigă treptat, e nevoie de multă muncă și implicare, însă consider că reprezintă baza esențială a dezvoltării lor personale și emoționale. Rolul meu este de a stabili bazele prevenției dentare, încă de la prima vizită la stomatolog, atunci când comportamentele corecte pot fi formate timpuriu și pot influența pozitiv sănătatea orală pe termen lung.

Dr. Raluca Fodor
Medic Primar Anestezist

Dr. Raluca Fodor

Dr. Amalia Ivănescu
Medic Specialist Endodont

Dr. Amalia Ivănescu

Despre

“Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, promoția 2016, în prezent medic cu practică medicală axată în special pe Endodonție și Odontoterapie Restauratoare, pasionată de microscopie endodontică și pregătirea rotativă a canalelor radiculare. Mă caracterizează faptul că tratez fiecare caz ca pe o provocare, încercând în același timp să îmi păstrez empatia și compasiunea vis-a-vis de pacienții mei. Perseverența și pasiunea sunt atribute indispensabile în specialitatea pe care o îndrăgesc, iar atuul meu principal aș spune că este atenția la detalii.”

Asistenți stomatologie

Echipa noastră de asistenți medicali din Târgu Mureș completează actul medical cu un înalt nivel de profesionalism, rigurozitate și empatie, asigurând suportul tehnic și clinic indispensabil fiecărei intervenții.

As.-Andreea-Rebega
Asistent Coordonator

As. Andreea Rebega

”Să fiu asistent medical mă onorează, este o meserie cu multiple responsabilități dar și zâmbete pe măsură. Când practic meseria aceasta uit de noțiunea timpului. Toate provocările din acest domeniu m-au făcut sa merg mai departe cu același entuziasm deoarece este incredibil să pot vedea cum apare dintr-o dată mulțumirea pe chipul cuiva. Sunt o persoana empatică și calmă, am capacitatea de a ajuta pacientul să se simtă confortabil pe parcursul etapelor de tratament. Cred în puterea lucrului bine făcut și consider că pot face orice atâta timp cât pun pasiune și muncesc. În timpul liber îmi încarc bateriile fotografiind; așa că zâmbiți!

Cat mai aveți dinți!”

As.-Larisa-Andreea-Bucur
Asistent Medical

As. Larisa Andreea Bucur

Sunt Bucur Larisa, asistent medical în cadrul Aesthetic Dental Clinic, unde mă ocup în special de micii pacienti. Îmi doresc ca fiecare copil să se simtă în siguranță si sa vină cu încredere la stomatolog, transformând vizita într-o experienta cât mai plăcută si lipsită de teamă. Cu răbdare, zâmbet si empatie, sunt alaturi de pacienți în fiecare etapă a tratamentului, pentru ca sanatatea dentara sa devina o bucurie si nu o frică.

As.-Anamaria-Bonaţ
Asistent Medical

As. Anamaria Bonaţ

Sunt asistent medical în cadrul Aesthetic Dental Clinic,unde îmbin atenția la detalii cu grija față de pacienți pentru a le oferi o experiență cât mai plăcută și sigură. Îmi desfășor activitatea cu profesionalism și empatie, asigurând suportul necesar pacienților pe tot parcursul tratamentului.

Cred cu tărie că o vizită la stomatolog poate fi lipsită de teamă atunci când există comunicare, răbdare și respect, iar rolul meu este să contribui la crearea unui mediu prietenos, în care pacienții să se simtă în siguranță și înțeleși. La Aesthetic Dental Clinic suntem dedicați nu doar sănătății dentare, ci și confortului și încrederii fiecărei persoane care ne trece pragul.

Asistent Medical

As. Mera Bianca

Echipă laborator

Echipa noastră de tehnicieni dentari din Târgu Mureș transpune precizia medicală în artă digitală, fiind specializată în realizarea de piese protetice complexe și restaurări estetice de înaltă fidelitate.

Th.-Mihai-Comiati
Coordonator laborator

Th. Mihai Comiati

Sunt tehnician dentar, absolvent al Facultăţii de Medicină Dentară din Târgu Mureș, cu o experiență acumulată de-a lungul anilor prin rezolvarea unor cazuri complexe, dar și prin participarea constantă la cursuri de perfecționare și congrese de specialitate.

Sunt pasionat de stomatologia digitală și estetica dentară, iar activitatea mea este dedicată realizării de lucrări protetice de înaltă precizie, care îmbină funcționalitatea cu frumusețea naturală a zâmbetului.

Orientat către inovație, folosesc cele mai noi tehnologii CAD/CAM, materiale moderne și tehnici actuale, pentru a oferi pacienților soluții personalizate și durabile. Profesionalismul, atenția la detalii și dorința de a evolua permanent sunt valorile care mă definesc în carieră.

Ing.-Bogdan-Goia
Inginer

Ing. Bogdan Goia

Absolvent al Universității de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș, specializarea Inginerie Medicala, pasionat de dezvoltarea simulatoarelor chirurgicale pentru diverse domenii: chirurgie vasculară (anevrisme aortice abdominale), ortopedie (fracturi osoase) si implanturi dentare. Îmi place să îmbin creativitatea cu atenția la detalii, transformând conceptele 3D în instrumente practice care sprijină pregătirea viitorilor profesioniști din domeniul medical. Îmi place să abordez sarcini dificile, iar provocarea devine cu atât mai interesantă atunci când trebuie să învăț ceva nou pentru a finaliza un proiect sau o lucrare.

Td. Zsuzsánna László
Tehnician Dentar Ceramist

Td. Zsuzsánna László

Td. Călin Prunaș
Tehnician dentar prelucrarea metalului

Td. Călin Prunaș

Td. Bogdan Drăgaică
Tehnician dentar CAD

Td. Bogdan Drăgaică

Td. Maya Bolboceanu
Tehnician Dentar Ceramist

Td. Maya Bolboceanu

Front office

Echipa noastră din Front Office este prima care vă întâmpină cu căldură și profesionalism, gestionând cu maximă eficiență programările, fluxul de informații și suportul administrativ, pentru ca experiența dumneavoastră în clinică să fie fluidă, organizată și complet lipsită de griji încă de la primul pas.

Ildiko Pogăcean
Patient Care Officer

Ildiko Pogăcean

“Iubesc sa lucrez cu oamenii. Sunt o persoana empatica, sociabila, imi place sa creez un mediu primitor si prietenos tuturor pacientilor care ne trec pragul, de la cei mai mici la cei mai mari, astfel ca ei sa revina mereu cu drag.

La Aesthetic Dental am gasit locul potrivit cu o echipa absolut minunata, unde reusim sa schimbam viata pacientilor nostri in bine si sa le oferim un motiv in plus sa zambeasca. Aceasta este cea mai frumoasa parte a meseriei.”

Personal Administrativ

Echipa din spatele scenei, personalul nostru administrativ, asigură coordonarea riguroasă a resurselor, logisticii și standardelor operaționale, fiind motorul discret care garantează că întreaga clinică funcționează la parametri optimi de excelență pentru siguranța și confortul dumneavoastră.

Radu Claudia
Personal Administrativ

Radu Claudia

Andrei Radu
Manager vânzări laborator

Andrei Radu

Fabian Larisa
Specialist Marketing

Fabian Larisa