Implanturi personalizate, soluția pentru cazurile cele mai complexe ! - Aesthetic Dental
Str. Mihai Viteazul nr.40 Târgu-Mureș +40 787 893 590

Implanturi personalizate, soluția pentru cazurile cele mai complexe !

Din dorința de a ne respecta numele (”Clinica de chirurgie și implantologie”) și pentru că suntem în continuă dezvoltare personală și profesională, cu gândul că suntem datori să căutăm soluții pentru fiecare pacient, găsind foarte greu acceptabilă situația în care am putea fi puși în postura de spune unui pacient că pentru el nu avem soluții, am adoptat toate opțiunile de reabilitare orală cu bază în implantologie disponibile astăzi în lume.

Am evoluat, în ultimi ani, de la a insera implanturi universale, ducând și această soluție de tratament cât mai aproape de nevoia pacientului (am adoptat 13 sisteme de implanturi, pentru a acoperi toate condițiile pacienților noștri, de la cost la nevoi chirurgicale) adăugând ulterior pentru cazuri cu lipsă osoasă severă și implanturile zigomatice și pterigoidiene și ulterior cele personalizate.

Implanturile personalizate, după cum le spune numele, sunt create special pentru fiecare pacient în parte, în baza CT (Computerului Tomograf) și măsurătorilor clinice. Bazate pe tehnologia de producție prin printarea, pe straturi, în condiții de mediu controlat, din Titan cu grad de puritate 6 (peste 99,9%) aceste piese implantabile sunt soluția pentru multe cazuri a căror rezolvare implică costuri exorbitante pentru reconstrucții osoase cu grad scăzut de predictibilitate.

Pentru a lămuri cât mai ușor conceptul de implant personalizat, vom răspunde la cele mai frecvente întrebări :

  • Ce sunt implanturile personalizate :

Sunt piese din Titan de grad 6, produse individual pentru fiecare pacient.

  • Care este diferența dintre ele și implanturile universale (uzuale) ?

Aceste implanturi nu se inseră în os, acesta fiind motivul pentru care nu se pot utiliza implanturile universale, tehnica lor este de atașare pe os și fixare sub mucoasă.

  • Când sunt recomandate ?

Aceste implanturi vin să rezolve situații în care cantitatea osoasă din regiunea unde se impune reabilitarea implanto-protetică este extrem de redusă. Cu alte cuvinte, utilizarea lor este la cazurile unde nu putem insera implant în os (el fiind insuficient).

  • Procedura chirurgicală este mai grea ? mai dureroasă ?

Din punct de vedere al procedurii aceasta este mai puțin invazivă, intervenind doar la nivelul mucoaselor și nu și al osului (pentru preparare). Întra-operator nu exista nici un fel de durere, opțiunile de anestezie fiind cele loco-regionale (anestezie obișnuită la stomatolog) sau generală (pentru cazurile mai complexe). Post intervenție gradul de tumefacție (umflarea) este una mult redusă comparativ cu cazurile de inserție a implanturilor clasice cu reconstrucții osoase, la fel și gradul de durere și disconfort fiind cotate ca fiind scăzute.

  • Care sunt costurile ?

Având în vedere faptul că fiecare implant este individualizat pacientului primitor, nu există o cotație de bază dar este important de știut că în majoritatea cazurilor acestea sunt echivalente sau inferioare unor reabilitări ce implică reconstrucții osoase.

 

  • Ce avantaje sunt până la urmă ?
  • Este o soluție pentru cazurile fără soluții de până acum;
  • Timp total de tratament (incluzând lucrarea protetică) foarte mult scurtat;
  • Costuri mai mici decât în cazurile reabilitărilor cu reconstrucții osoase complexe;
  • Predictibilitate mult crescută comparativ cu reabilitările combinate cu reconstrucții osoase verticale ;
  • Complicații mai rare și mai ușor de gestionat.

 

  • Cum știu dacă am nevoie de astfel de implanturi ?

În primul rând, este nevoie de o consultație și analize radiologice pentru a stabili situația de la care plecăm. De specificat este faptul că din toate soluțiile pe care le avem la îndemână ( 13 sisteme de implanturi universale, implanturi zigomatice, pterigoidiene și personalizate) vom căuta împreuna cu dvs. cea mai potrivită din toate punctele de vedere (să corespundă atât din pdv. chirurgical cât și costuri , timpi de tratament, etc.)